Clinica-As

Medicină de familie

Medicul de familie asigură asistența medicală și socială tuturor pacienților indiferent de vârstă, sex sau patologie, fiind legătura dintre comunitate și sistemul național de sănătate. Medicul de familie abordează pacientul în orice condiție s-ar afla acesta: sănătos sau bolnav. Doctorul supraveghează și menține starea optimă de sănătate, promovează și de îndrumă către un stil de viață sănătos. Tot în atribuțiile medicului de familie se află depistarea unei boli cronice în faza incipientă, prevenția și tratamentul complicațiilor unei afecțiuni. Totodată, îngrijirea copilului sănătos este efectuată doar de către medicul de familie (puericultură).

Medicii de familie de la Clinica AS explică limpede pacienţilor lucruri legate de sănătatea lor, îi informează legat de toate opțiunile posibile privind prevenirea bolilor, diagnosticul și tratarea afecțiunilor. Răspund la telefon, sunt empatici și pot fi ușor abordați de către către pacienții săi. De asemenea, medicii de familie ai Clinicii AS au relații și legături în lumea medicală, precum și noțiuni de legislație medicală. Astfel, ești îndrumat țintit către o altă specialitate, dacă ai nevoie de investigații suplimentare sau informat în legătură cu responsabilitățile tale în anumite situații.

Medicina de familie este centrul specialităților medicale, raportul său cu celelalte specialități medicale fiind ca raportul dintre strategie și tehnică de luptă. Medicul de familie deține cunoștințe din toate domeniile medicale și se ocupă de boli care se prezintă nediferențiat și pe care trebuie să le recunoască în stadii incipiente de dezvoltare. 

Cand apelam la medicul de specialitate?

Abordarea integrală a pacientului, cu toate problemele biologice, psihologice, sociale, culturale sau economice este realizată de către medicul de familie, care ține cont de toate particularitățile fiecărui individ.  Medicul de familie este primul doctor la care te adresezi. Contactezi medicul de familie când te confrunți cu orice problemă de sănătate, acută sau cronică. 
  • Boli acute intercurente (infecții respiratorii, afecțiuni digestive, dureri de orice natură)
  • Boli cronice 
  • Consultații zilnice (boli acute și cronice)
  • Eliberarea acte medicale (adeverințe medicale, certificate prenupțiale, avize de intrare în colectivitate)
  • Urmărirea copilului începând cu externarea din maternitate
  • Imunizări (vaccinări)
  • Consultații la domiciliu
  • Educație sanitară

Care sunt avantajele pentru sănătatea ta?

Medicul de familie devine la nevoie un coordonator medical pentru pacient
  • Prevenție
  • Planificări familiale
  • Toate informațiile medicale transmise de specialiști înregistrate în același loc
  • Explică pe înțelesul tău termenii medicali și tratamentul afecțiunilor
  • Te ghidează către cele mai bune soluții de tratament

Tarife

Consultatie150 lei
Ecografie200 lei

Adaugă în programare